„America Express” este competiția care le dă mari bătăi de cap vedetelor. Sunt scoase din zona de confort, trebuie să facă față tuturor probelor la care sunt supuse și adrenalina atinge cote uriașe. O competiție ce nu este deloc ușoară, dar care reprezintă una dintre cele mai tari aventuri. Delia Matache își dorește să experimenteze și să pornească și ea în această călătorie, însă, are o singură condiție. Iată care este.
Delia Matache nu e genul de persoană care ar spune „NU” provocărilor. „America Express” este competiția cu și despre vedete, despre adrenalină, noi provocări, depășirea limitelor și dovada că ești cel mai bun. Cum multe dintre vedetele autohtone au acceptat să ia parte la această experiență inedită și chiar unică în viață, totuși, câteva sunt rămase undeva în umbră, iar fanii așteaptă cu nerăbdare să le urmărească în cadrul competiției.
Delia Matache, una dintre cele mai de succes și apreciate artiste din țară, a fost întrebată de Andreea Bălan, cea care a luat parte la această aventură, dacă nu și-ar dori să meargă și ea. Dialogul a avut loc în timp ce Andreea Bălan a fost invitată în cadrul unei ediții speciale „iUmor”, iar în pauzele de la filmări cântăreața a vorbit despre aventura din show-ul de televiziune de la Antena 1, iar ulterior, Delia a fost curioasă să știe cât mai multe detalii din culise.
(CITEȘTE ȘI: Ce pasiune ascunsă are Delia Matache. Cum o pedepsea mama ei în copilărie atunci când făcea acest lucru)
Cântăreața i-a mărturisit Andreei Bălan că își dorește să participe în cea mai tare aventură a vieții ei, doar cu o condiție: aceea de a-l avea pe soțul său aproape, căci numai în el are încredere. Însă, acest lucru se pare că nu e posibil, asta pentru că Răzvan este ocupat mereu cu business-urile sale.
„Vreau să merg, dar e foarte important cu cine mergi. Eu vreau să merg doar cu Răzvan, doar cu el, pentru că numai în el am încredere. Dar nu poate să se rupă de telefon, tabletă și mailuri. Nu merg decât dacă merg cu el, altfel nu”, a spus Delia Matache.